Biciclind pe Dunăre, de la București la Belgrad – 2009-07-01

Fuga de stresul și poluarea marilor orașe, Dunărea, biciclete, aer curat, prietenii noi. Cu gândul la toate acestea aproape 400 de entuziaști din toate țările Europei, cu vârste de la 12 la 68 de ani, și-au dat întâlnire la “Danube by bike Tour 2009”, primul circuit ciclist internațional pentru amatori, organizat și finanțat de Uniunea Europeană în colaborare cu Federația Europeană de Ciclism, în perioada 23-27 iunie a.c.
Circuitul a pornit simultan din două direcții: Budapesta (Route 1) și București (Route 2), cu destinația finală Belgrad.
În calitate de participant la eveniment, mărturisesc că la început îmi făcusem oarecare griji cu privire la buna desfășurare a lucrurilor. La urma urmei aveam de parcurs pe biciclete nu mai puțin de 480 de km în doar cîteva zile, iar organizatorii nu impuseseră absolut nici un criteriu de selecție. Nimeni nu a dat vreun test preliminar referitor la condiția fizică, nu au fost limite de vârstă și nici vreun alt criteriu referitor la experiența în ciclism. Înscrierile s-au făcut pur și simplu în ordinea solicitărilor. Suspiciunile mele s-au dovedit însă total nejustificate. Pasiunea pentru bicicletă și absența prejudecăților s-au dovedit suficiente. Dovadă a fost respectarea aproape perfectă a programului stabilit dar și lipsa oricăror incidente notabile. Asta desigur și datorită grijii și devotamentului dovedit de stafful Federației Europene de Ciclism, în frunte cu președintele Manfred Neun (Germania) și vicepreședintele Frans van Shoot (Olanda) care au participat direct la cursă, asigurând personal primul fruntea plutonului iar celălalt ariergarda, pe tot parcursul traseului. De buna desfășurare a programului a avut grijă și grupul de ghizi sârbi, germani și olandezi, în frunte cu neobositul Jovan (care are în palmares și o incredibilă cursă ciclistă Paris-Beijing) și ghidul român Dan Moldovan, de la agenția turistică Ro Team Tour Travel.

Prima zi

plecare2
Ne-am întâlnit în dimineața zilei de 23 iunie, pe o vreme noroasă dar fără ploaie, în fața Palatului Parlamentului din București. După îmbarcarea bicicletelor în cele două camioane TIR care aveau să ne însoțească, am urcat, toți cei 170 de “concurenți” (deși, vorba lui Nichita, “nimenea nu s-a întrecut cu nimenea” și poate chiar asta a fost cel mai frumos), în 4 autocare cu destinația Bechet, unde am ajuns puțin după prânz.

bac2

După formalitățile vamale ne-am îmbarcat cu toții pe bac și am trecut Dunărea la Oreahovo, Bulgaria. De aici am pornit pe biciclete în prima etapă a traseului, cu destinația Lom, Bulgaria (80 de km). Pe drum am trecut și pe lângă centrala nucleară de la Kozlodui. Dupa circa 45 de km nori groși de furtună au început să se adune pe cer, nori care după încă vreo 10 km au prăvălit asupra noastră o ploaie torențială însoțită de tunete și fulgere spectaculoase. Deși toți eram uzi până la piele iar vizibilitatea devenise foarte grea, nimeni nu a abandonat și am ajuns cu bine la Lom.

lom

Ziua a doua

A doua zi de dimineță am pornit în a doua etapă, de 70 de km, cu destinația Vidin, un orășel cu doar 16 000 de locuitori, unde am ajuns după amiaza. Autoritățile locale au organizat aici, special pentru noi, un spectacol de dansuri și cântece populare bulgărești în aer liber, într-un splendid parc, chiar pe malul Dunării (pe care, nu știu de ce, după expediția asta, am început să o privesc ca pe un fel de mare. O mare mai dulce). Frenezia artiștilor și a spectatorilor a fost însă domolită de ploaia care s-a dezlănțuit din nou, parcă și mai puternică decât în ziua precedentă, astfel încât toți instrumentiștii și dansatorii de pe scenă au fost nevoiți să năvălească peste noi, spectatorii, care ne aflam în niște corturi improvizate. Văzând că ploaia nu încetează, la cererea spectatorilor, artiștii și-au făcut loc în mijlocul nostru și și-au continuat spectacolul într-o atmosferă incendiară care ne-a cuprins pe toți, mulți dintre noi prinzându-ne în hora dansatorilor bulgari. După ce ploaia s-a oprit am vizitat ruinele cetății Baba Vida, situată în imediata apropiere, tot pe malul Dunării. Construită în jurul anului 1100 pe ruinele unei foste fortărețe romane, cetatea a fost cucerită mai târziu de otomani și transformată în închisoare pentru prizonieri de război, dintre care mulți și-au găsit aici sfârșitul prin spânzurare.

Ziua a treia

gogu

În a treia zi am parcurs etapa Vidin – Drobeta Turnu Severin (120 de km). După o scurtă incursiune pe teritoriul Serbiei (care a inclus și un sat cu un cimitir ciudat, ale cărui morminte erau înșiruite pe marginea șoselei, fără gard, de-a lungul a mai bine de 2 km), am ajuns la Prahovo și am trecut granița la hidrocentrala Porțile de Fier II.

cimitir

ostrovu

Pe drumul către Turnu Severin am făcut un popas la Ostrovul Corbului, unde cei mai încinși dintre noi au avut ocazia să facă o baie binefăcătoare în apa curată (chiar era curată) și liniștită a Dunării. La hotelul din Turnu Severin toată lumea și-a parcat bicicletele chiar în holul hotelului, la recomandarea gazdelor care ne-au avertizat că dacă le lăsăm în parcare, chiar și legate, nu garantează pentru ele.

Ziua a patra

cazane3

A patra etapă, Drobeta Turnu Severin – Veliko Gradiste (157 km) a fost și cea mai frumoasă din întreg traseul. Am trecut din nou în Serbia pe la Porțile de Fier I. Dupa cca 70 km, care au inclus și zona numită “La Cazane” (acolo unde Dunărea trece printre munți, oferind un peisaj unic în Europa și unde, la un moment dat, își atinge lățimea maximă – 7 km) am ajuns în jurul pranzului în localitatea Gorni Milanovac, din nou uzi până la piele, pentru că pe ultima parte a drumului norii s-au dezlănțuit din nou. Ne-am încălzit însă în timpul unui spectacol folcloric pe care copii din localitate ni l-au oferit în sala de festivități a primăriei.

golubac1

În programul oficial al circuitului era prevăzut ca ultima parte a drumului până la Veliko Gradiste (85 km) să fie parcursă în autocare, cu opțiunea ca doar cei care se simt în formă să continue pe biciclete. Deși câțiva dintre noi s-au arătat amatori, majoritatea ghizilor și a organizatorilor au recomandat anularea acestei opțiuni, pe motiv că ploaia, deși scăzuse în intensitate, nu se oprise încă iar traseul, predominant muntos, nu era tocmai ușor, urmând să parcurgem nu mai puțin de 17 tuneluri, care în plus nu erau iluminate. După un scurt moment de tensiune, ghidul român Dan Moldovan, susținut și de Jovan, a insistat că totuși avem o șansă, astfel încât până la urmă, sub conducerea lui Jovan, care ne-a avertizat că trebuie să menținem o viteză medie de 30-33 km/h pentru a ne putea atinge destinația pe timp de zi (ca reper viteza medie în circuitele rutiere profesioniste este în jur de 40 km/h) 18 dintre noi ne-am încolonat și am luat startul.
Prima parte a drumului a constat într-un urcuș cu pantă medie dar neîntrerupt, de cca 10 km, pe care totuși l-am parcurs cu bine, încurajați și de soarele care începuse să se arate dintre nori. În timp ce străbăteam porțiunea cu tuneluri am fost depășiți de autocarele cu restul participanților care ne făceau semne de încurajare.

golubac4

După porțiunea cu tuneluri, la un moment dat, după una dintre curbe, ne-am trezit… în mijlocul curții unei cetăți medievale. Într-adevăr la Golubac șoseaua trece efectiv printre ruinele zidurilor acestei fortărețe, oferind un peisaj de un pitoresc incredibil.

golubac3

După popasul de la Golubac, am parcurs ultimii 30 de km într-un ritm cu adevărat infernal, păstrând perfect formația, sub coordonarea unui grup de cicliști sârbi cu experiență, condus de temerarii Spasoje (59 de ani) și Snezana. La hotelul Srebrno Jezero (Lacul de Argint) din Veliko Gradiste am fost primiți cu aplauze și urale. Parcursesem cei 85 de km în mai puțin de patru ore.
Ultima zi

… a început cu o baie în minunatul Lac de Argint din fața hotelului din Veliko Gradiste. Am parcurs apoi ultima etapă pe biciclete (cca 50km – o glumă față de cei 150 din ziua precedentă) până la situl arheologic roman Viminacium, un ansamblu de morminte antice, decorate cu picturi impresionante, care în mare parte și-au păstrat culorile originale. Aici am urcat bicicletele în tiruri și am parcurs ultimii 70 de km până la Belgrad in autocare (ni s-a spus că nu putem intra în Belgrad pe biciclete pentru că toate intrările se fac pe autostrăzi, ceea ce ulterior s-a dovedit neadevărat, dar nu mai contează). După amiaza și seara, împreună cu bicicloșii sosiți de la Budapesta, am invadat străzile Belgradului, îmbrăcați cu toții în tricourile portocalii pe care ni le oferiseră organizatorii. Am vizitat și splendida cetate medievală Kalemegdan, de la înalțimile căreia am putut admira confluența râului Sava cu Dunărea. Ziua s-a încheiat cu o imensă serbare câmpenească pe malul Dunării, cu muzică folclorică și dansuri sârbești.
A doua zi dimineața ne-am risipit în toate zările Europei, nu înainte de a ne promite unii altora ca Danube by Bike Tour să nu fie ultima noastră experiență de acest gen, mai ales că organizatorii vor să transforme acest circuit într-o tradiție. Asadar good bye Danube Tour 2009, looking forward for Danube Tour 2010…

Belgrad, iunie 2009

popas

recumbent

viminacium