Matera – o călătorie dincolo de timp și spațiu

Text publicat în Formula AS 9-16 iulie 2015

Cel care a spus că Italia este un imens muzeu în aer liber nu a vorbit în zadar şi, fără în­doială, ochiul, mintea şi paşii călătorului sunt atraşi în primul rând de acele frumuseţi specta­cu­loase, monumentale, de mult consacrate, precum Colloseumul, Piaţa San Marco, Galeriile Uffizzi şi toate celelate minuni caracteristice pentru “Il Bel Paese”, invadate, anual, de milioane de turişti. Însă dincolo de toate acestea, Italia, şi mai ales sudul, continuă să păstreze comori mai puţin cunoscute, ascunse cu o anume pudoare, parcă, de nebunia lumii. Una dintre acestea este oraşul Matera, din regiunea Basilicata, un loc situat parcă în afara timpului şi spaţiului, pe care am avut şansa să-l vizitez nu demult.
Prima impresie este că ajungi într-o aşezare bi­blică, din deşert. Un oraş alcătuit din peşteri rupestre, popas pentru primii creştini porniţi pe urmele lui Hristos. (Nu este de mirare că Mel Gibson a filmat în Matera o parte din “Patimile lui Iisus”). Caverne săpate pe mai multe nivele în coastele unui canion de calcar gălbui – o rocă pe care localnicii o numesc “tufo” – deşi, propriu-zis, nu are absolut nimic de-a face cu tuful vulcanic. Ceea ce vedeam m-a dus imediat cu gândul la plajele noastre de-acasă, de la 2 Mai şi Vama Veche, în zonele acelea în care rândune­lele şi-au săpat în pereţii verticali ai falezei sute şi sute de cuiburi. Păstrând proporţiile, locuitorii Materei locuiesc în astfel de “cuiburi” săpate în pământ, ame­najate la intrare, cu faţade de case obişnuite.

Măgarul de la capătul patului

Nesfârşite sunt minunile lumii - MATERAGrădina de piatră

Cu rucsacul în spate, am trecut pe sub porticul intrării în oraş şi am apucat-o în jos, pe serpentinele unei străduţe foarte înguste, care ducea la hotel – o altă cavernă “complexă”, formată din caverne mai mici, camere dotate cu toate facilităţile lumii moder­ne: baie, apă caldă, televizor, aer condiţionat, frigider, dar care pot îndeplini totodată şi visele de însingurare şi linişte ale unor anahoreţi, pentru că pereţii sunt lă­saţi în starea lor naturală, fără a fi îndreptaţi sau zu­grăviţi, păstrând astfel aspectul de peşteră, iar sen­zaţia de izolare de lumea exterioară este desăvârşită. În partea din spate a camerei-peşteră, chiar la capătul patului meu (modern şi superconfortabil), în perete era săpat… un jgheab pentru animale, prevăzut cu… un belciug. Am întrebat care e rostul lui şi mi s-a ex­plicat că din el, pe vremuri, se hrănea… un măgar, ani­nat acolo cu un belciug. Spre deosebire de oraşele obişnuite, unde de-a lungul istoriei clădirile se con­struiesc, apoi se degra­dează şi se demolează, pentru a se construi altele, în Matera, locuinţele sunt aceleaşi, de sute şi mii de ani.

“Ruşinea” Italiei

Nesfârşite sunt minunile lumii - MATERACuiburi de rândunele…

Dar nu doar istoria veche, ci şi istoria mai nouă a oraşului are în ea ceva misterios şi tragic, în acelaşi timp. Deşi a traversat de-a lungul vremii perioade de înflorire şi decădere, Matera a trăit, imediat după cel de al doilea război mondial, cea mai întunecată epocă din existenţa sa. În haosul din acele vremuri, când guvernul de la Roma uitase, practic, de săracul şi înde­părtatul sud, cetăţenii oraşului ajunseseră să trăiască într-o mizerie de nedescris, din cauza sărăciei. Scriito­rul Carlo Levi a descris în romanul său “Cristo si e’ fermato ad Eboli” (“Hristos s-a oprit la Eboli”) con­diţiile inumane de viaţă ale locuitorilor de aici, iar cartea a stârnit, la acea vreme, o adevărată furtună. Aşe­zarea, care astăzi este patrimoniu UNESCO, deve­nise în vremea aceea “ruşinea” Italiei. Autorităţile de atunci nu au luat în calcul niciun plan de susţinere financiară a zonei afectate de ororile războiului, luând în schimb o măsură extrem de dură: au decis evacua­rea oraşului. În anii ’50 ai secolului trecut, zeci de mii de oameni au fost scoşi cu forţa din casele lor, fără să li se ofere, practic, nicio alternativă, decât să-şi con­struiască, dacă au cu ce, noi locuinţe în afara oraşului, sau să plece oriunde or vedea cu ochii. Matera a devenit astfel un oraş-fantomă, un “posto spettrale”, şi aşa a rămas, timp de aproape jumatate de secol.

Muzeul din cavernă

Nesfârşite sunt minunile lumii - MATERA

Rănile nu sunt definitiv vindecate nici astăzi, când autorităţile au permis reîntoarcerea locuitorilor, pe care îi subvenţionează pentru a-şi putea reface şi amenaja locuinţele. Am cunoscut acolo pe unul dintre oamenii care au trăit acea tragedie. Se numeşte Eus­tachio Rizzi şi era doar un copil dintr-o familie săracă, atunci când a fost ne­voit să plece, îm­pre­ună cu părinţii săi. Acum, după zeci de ani de la tris­tul eveni­ment, bă­trâ­nul poves­teşte cu lacrimi în ochi că nu a reuşit să-şi re­cu­pe­reze casa părin­teas­­că, în care astăzi funcţionează un res­ta­u­­rant, din care, în fie­care seară, răz­bat râsete şi cântece de petrecere. A pri­mit, în schimb, în apropiere, o altă lo­cuinţă-cavernă, pe ca­re, în semn de res­pect faţă de înain­taşii săi, a transfor­mat-o într-unul din cele mai neobiş­nuite muzee pe care le-am văzut vreodată: fie­care unealtă, fiecare scaun, fiecare masă, fie­care tacâm din bu­cătărie, patul din dor­mitor, toate sunt repro­duse întocmai, ca şi cum timpul ar fi în­ghe­ţat asupra lor. În partea din spate a casei, la jghea­­bul din perete, există chiar şi repro­du­cerea în mărime natu­rală a tradiţio­nalului măgar, iar la masa din bucătărie stă, tot în mărime naturală, un manechin înfăţişându-l pe tatăl său, în haine ţărăneşti, cu o halbă de bere în faţă, iar alături, în picioare, mama sa, cu mâinile în şol­duri, privindu-l cu asprime. Într-o altă încăpere, Eustachio Rizzi a expus o imensă machetă (are cca 12 metri pătraţi) a oraşului, aşa cum şi-l amintea din copilărie. Timp de trei ani, omul a lucrat neîncetat la această veritabilă operă de artă, care reproduce aşezarea în cele mai mici detalii, până la rufele (în mi­niatură) întinse pe frânghie la uscat, ici şi colo, şi a scăunelelor pe care bătrânii îşi spuneau poveştile în faţa intrărilor în grote.
O experienţă aparte, care poate fi trăită la Matera, este şi cea oferită de impunătoarele “Thermae Ro­mane”, amenajate la micul hotel-cavernă “Lo­canda di San Marti­no”. Ele se află la subsolul hote­lului, astfel încât atunci când cobori la piscină, te simţi ca într-o ade­vărată “Călătorie spre centrul Pă­mântului”. Botezată cu nume roman – “Frigidarium” (deşi apa are în mod constant 29 de grade şi este luminată subacvatic şi întreţinută cu cele mai moderne tehnologii), piscina este dotată şi cu săli de saună, ce poartă şi ele denumiri romane clasice: “Trepidarium” şi “Caldarium laconicum”.

În mod bizar – pentru aspectul “de altă lume” al ora­şului – Matera a candidat la titlul de “Capitală Cul­tu­rală Europeană 2019”. Am auzit, în timpul călăto­riei, păreri potrivit cărora “aşezarea rupestră” n-ar avea nicio şansă la acest titlu, pentru că, printre altele, nu găzduieşte şi nu are o tradiţie a fes­tivalurilor cultura­le de tot felul, aşa cum au contracan­di­datele sale. Cu toate astea, spre sur­prinderea mul­tor amatori de sur­le, trâmbiţe şi fes­tivaluri de carton, anul acesta, în luna iunie, Matera a câştigat titlul de Capitală Culturală Europeană 2019. Me­rită cu adevă­rat! Este locul în care spiritul sudu­lui Italiei poate fi perceput şi înţeles la adevărata sa va­loare. Sudul Italiei nu-şi propune să recupereze aşa-zi­sele “diferenţe” faţă de nord şi va­lorile lui, ci îşi pro­pune să creeze un nou model de dez­voltare, cu o atenţie specială pentru adevăratele valori, un model în care cultura să aibă un rol central. Să nu fie divertisment, ci viaţă.

Nesfârşite sunt minunile lumii - MATERAIstorie suprapusă

Am părăsit Matera cu părere de rău, pentru nenu­măratele minuni pe care nu am avut răgazul să le des­copăr, pentru sutele de bisericuţe rupestre sau altare precreştine săpate în stâncă, pentru fosilele preisto­rice ale vietăţilor marine încastrate în pereţi, pentru fostul rezervor de apă subteran al oraşului, cu o capa­citate de peste 15 milioane de metri cubi şi care, golit acum, poate fi vizitat şi se prezintă aidoma interiorului unei catedrale, pentru terenul de golf profesionist, amenajat într-un alt rezervor subteran uriaş, pentru toate cele­lalte locuri şi vestigii de care nu am aflat încă. Pentru că, aşa cum spunea Albert Einstein, “Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată, în schimb, imaginaţia învăluie întreaga lume”.

1

1. Eustachio Rizzi

2

2. Jgheabul cu belciug de la capãtul patului

3

3. Baia din camera hotelului – detaliu

4

4. Fosile marine încrustate în pereți

5

5. intrarea în piscinã

6

6. Jgheabul, din alt unghi

7

7. Macheta orașului la care Eustachio Rizzi a lucrat neîntrerupt trei ani

8

8. Vedere nocturnã

9

9. Primul contact vizual…


Matera, iunie 2014