Note februarie-aprilie 2020

În ce privește teoria de gen, sunt cu totului tot de partea domnului Baudelaire atunci când spune:

”Femeia, sclavă proastă și plină de trufie,

Slăvindu-și făra scârbă un farmec mașinal;

Bărbatul – despot hulpav și spornic la curvie

El însuși sclav al sclavei, mocirlă în canal…” (Călătoria, din volumul Florile răului)

 

Cu cifrele la vedere: 700 și ceva de morți din 19 000 000 de oameni. Exact pe principiul pe care Biserica a denaturat mesajele biblice: Vai de voi cărturai fățarnici…. cu textul la vedere

 

Mănânc pâine cu lapte, sunt numai lapte și fiere…

 

Domnul Gamiaș. Cineva îl strigă: Bă Gamiaș!

 

Ce atrocități au de ispășit europenii față de alte neamuri? De ce au plecat din Africa?

 

De teama adevăratei Apocalipse, care întârzie, ne inventăm apocalipse mici… lucrăm neobosit la îngustarea Orizontului

 

Ness frecat cu apa în care a fiert un ou

 

Statul țață: ordonanțe militare cu ”recomandări”. Punctul 1 din ordonanța nr 1: limitarea activității cabinetelor medicale.

 

Cursuri pentru lărgirea Orizontului

 

Cum de lumea asta, care e o curvă, are totuși nevoie de ”literatură”?

 

Trăim cu iluzia că moartea, când vine, vine de undeva din exterior, bate la ușă (covidu) și atunci ne focalizăm pe exterior, pe întâmpinarea cauzelor exterioare, ca și cum fără ele, dacă le-am elimina, n-am mai muri… Moartea vine din interior, ca și revelația, ca și divinitatea etc… În noi este o lumânare care se stinge.

 

Domnul Așhalisa Lamdanam

 

În timp ce ei doreau să mă ridice la gradul de Bătrân, în mine se pregătea o friptură în sânge…

 

Mets toi ton desir dans le clou…

 

La nicio vârstă nu am simțit că aș fi o formă evoluată, ”superioară” în vreun fel, a celui care eram la finalul liceului. Mă întreb dacă nu cumva tot ceea ce ni se întâmplă după terminarea liceului nu e decât un șir de erori, neînțelegeri, gogomănii, stereotipuri, ipocrizii, zâmbete false etc etc etc

 

Hermes:

”Focul este în sine numai Foc și nimic altceva. Pământul este în sine doar Pământ și nimic altceva. Aerul aer în sine și nimic altceva; Apa, apă în sine și nimic altceva.

Pe când trupurile noastre sunt alcătuite din toate acestea, căci au în ele ceva Foc, ceva Pământ, ceva Apă și ceva Aer, și cu toate acestea ele nu sunt nici Foc, nici Pământ, nici Aer, nici Apă, nici nimic adevărat.

Și dacă de la început alcătuirea noastră nu a cuprins Adevărul, cum ar putea oamenii să VADĂ Adevărul, ori să vorbească despre el, ori să-l înțeleagă, altfel decât prin voința Zeului?”

 

Răul nu apare spontan în individ, ci numai în contextul contactului cu aproapele? Imagine / Obiect

Apare odată cu Imaginea pe care și-o formează individul

 

Orice ”curs de scriere” (dacă Bunul Simț poate admite așa ceva) ar trebuie să înceapă cu locul și ordinea și modalitatea (înnodați sau unul în altul) în care îți depozitezi ciorapii curați.

 

 

 

Faptul că există Modă, că aceasta se schimbă periodic, etc, dovedește că nu avem o idee clară despre Frumusețe, despre ceea ce e într-adevăr Frumos

 

Chiiar în această clipă primesc o notificare pe Facebook: ”Recunoștința, religia / spiritualitatea și imaginea corporală pozitivă” a cerut să se înscrie în grupul România.

 

Și dacă, totuși, motivul pentru care am fost adus în această lume este ca, prin contrast, să o pot aprecia cum se cuvine pe Cealaltă, pe care începusem să o ignor, disprețuiesc etc?

 

Ceea ce simți acum în stomac, în piept sau poate în gât, drept ”suflet”, cel care te doare atunci când ești ”lovit”, ar putea să-ți aducă senzații și după ce vei înceta să respiri. Ascultă-l. Ți se pare că respiră? Că are legătură cu procesul respirației?

 

Am mâncat o căniță de compot. Am mâncat tocăniță de compot.

 

Măsline Kalamata. Măsline ca la mă-ta. Conserve Maling etc

 

Oboseala de viață nu trece cu somn.

 

O Realitate în care prețul mondial al petrolului scade sub 0. Adică ți se dau bani ca să iei petrol. Ia-l d-acilea și lasă-mă. (aprile 2020, criza coronavirus)

 

Cineva a sunat la 112 ca să vadă cum e să te plimbi cu izoleta.

 

Imagini care cred că mi se vor perinda prin fața ochilor atunci când voi muri:

– țigara Pescăruș pe care am găsit-o în fața ușii de la biserica din Ferentari, (aveam 7 sau 8 ani) și pe care am aprins-o de la MORȚI. Sau de la VII? Nu mai știu. Erecția bruscă din momentul în care am început să pufăi din ea. (bunica mă lua cu ea la biserică și de multe ori mă lăsa să mă joc singur prin curte pentru că n-aveam stare în strană… Stare în strană, uite un titlu)

– șaua de lemn a tricicletei (3-4 ani) cojită, galben în loc de albastru și imaginea lui nenea Toto întinzându-mi ceva peste gard…

– Iliescu în 90 anunțând că FSN va participa la alegeri

to be continued

 

La mame, frenezia cu care își însușesc certitudini, graba, angoasele (copilul are nevoie de…) – ea, mama ”știe cel mai bine” – convingeri induse, inclusiv din sentimentul de culpabilitate – de a fi adus aici, în această lume (materială), un suflet (de origine divină) FĂRĂ CA MAI ÎNAINTE SĂ-L ÎNTREBI DACĂ VREA SĂ VINĂ AICI.

 

Să vrei să faci ”ordine” în lumea asta (nu doar politică, dar și în principii, idei, reguli etc)  – e ca și cum ai încerca să pui în ordine fecalele dintr-o latrină, după categorii, culoare, formă, consistență, proveniență etc.

 

Din Religie/religii aș fi vrut să înțeleg DE CE m-am născut, de ce am fost adus în această lume. Niciuna nu pare însă interesată de acest aspect. Doar Freddy Mercury: ”Does anybody know why are we living for?” (parțial)

 

Îmi pare rău să constat că, din punct de vedere spiritual, Dialogul nu ajută cu absolut nimic.

 

Notițe de la conferința lui Patapievici ”Superstițiile moderne” din seria ”Lumea în care trăim”, Ateneul Român, 26 februarie 2020:

– superstiția=prejudecată în care crezi la modul religios – implică anxietatea în legătură cu propriul viitor;

– societatea stă sau cade prin comunicare

– stat de drept, domnia legii, separația puterilor = reglaj fin al relației individ-stat

-Cunoaștere:

  1. scepticism – nu putem cunoaște (decât parțial)
  2. dogmatism – putem cunoaște

Cât timp relația dintre scepticism și dogmatism funcționează, atunci Cunoașterea funcționează

– religii (superstiții) politice: comunism, nazism

– cuvântul republica de la ”rest publica” (la Kant) – relația dintre spontaneitatea individului și lege

– nu există o istorie a literaturii persane, pentru că Imperiul persan, ca stat, nu a reușit să capteze și să fructifice spontaneitatea individuală; Grecia antică a reușit

– capitalismul nu este doar un sistem economic, este o structură socială

– Capitalismul e mai complex decât crede Marx

– atotputernicia statului este o superstiție care ne ține în loc ca indivizi

https://www.rfi.ro/politica-118683-horia-roman-patapievici-comunism-nazism-sisteme-politice

 

Suflete vidate: exact în felul în care anumiți păianjeni își injectează veninul în victimă (musca), așteaptă dizolvarea conținutului, apoi sug amestecul creat și abandonează carcasa. Astfel de carcase se ridică apoi și vin să ne conducă, luptă pentru poziții politice de vârf și câștigă de cele mai multe ori.

 

Când te uimește rigiditatea convingerilor celuilalt, devii subit convins că ale tale sunt flexibile.

 

Să guști libertatea cerșetorului fără a fi totuși cerșetor (pe bancă pe Kisellef, după serviciu, 2 martie 2020)

 

Ofertă pentru persoanele ftizice.

 

În fața lui Tudorel Toader mă văd în situația țăranului care la zoo se trezește în fața girafei: acest animal nu există.

 

Universuri paralele: ar trebui să ne imaginăm că, pe lângă silozul 3 Brazi din Sascut, ar mai exista unul, numit Silozul 3,14 Brazi

 

Nicio religie nu pare preocupată să explice rostul nașterii. Ni se sugerează doar că divinitatea a dorit să se multiplice. De ce? Ca să se poată vedea. Ok, de ce avea nevoie de asta? Nu putea dormi dacă nu se vedea pe sine, sau cum? Că de dormit doarme și acum. Sau vede cineva lucid pe undeva vreo manifestare relevantă a Ei?

 

Tactica supermarketurilor de a schimba periodic amplasarea pe rafturi a produselor ca să te facă să bâjbâi mai mult și să vezi lucrurile de care nu ai nevoie.

 

Eu sunt un creator dar părinții mei nu mi-au spus asta. A trebuit să ajung la un soi de maturitate ca să pricep. Eu atunci eram povara lor, a mamei, a tatălui, a profesoarei, a școlii, a partidului, a țării…

 

Nu e nevoie de nicio ”conspirație” mondială sau de alt fel care să ne manipuleze, distrugă etc. Noi suntem jucați pe degete și distruși de propria noastră Lăcomie, pe care unii știu bine să o fructifice. Cauza, pericolul nu este conspirația ci lăcomia noastră.

 

Informație excesivă, alimentație excesivă etc – spune-i celui care crede în conspirații: închide televizorul, nu mai urmări știrile, ia o carte și citește și vezi ce răspunde – Noi suntem distruși lent de abuzul asupra principiului cerere-ofertă: Unii dintre noi au înțeles că cererea poate fi nelimitată, irațională, dementă, împinsă la infinit și apasă incontinuu pe pedala asta, pentru că noi, oamenii de rând, care vor să trăiască ”discret” etc refuzăm să ne vedem pe noi înșine cu proprii ochi, cu gândirea proprie și continuăm să ne anailizăm prin ochii și prin gândirea ”societății”: am serviciul ăsta, am casa asta, am familia asta sunt ok, care-i problema? Gândirea proprie anihilată de spiritul de turmă, cultivat, cu grijă și răbdare de carcasele golite de conținut care ajung să ne conducă.

 

Lasă că iau și asta că nu strică, de ce să mă abțin? De ce să-mi bat capul să înțeleg care e limita de care e nevoie și să o respect? Lasă că le arăt eu lor că și eu pot să am!

 

Supermarketuri, firme colorate, oferte tentante, mașini decente, accesibile, case și străzi asfaltate, trotuare curățele, toate astea sunt de fapt un Covor așternut pe deasupra unei enorme Mlaștini din fecale al cărui miros a început să se simtă. Prin acest covor începe să iasă la suprafață câte un tudoreltoader, câte un bombonel, câte un ciordăchel, formând ici și colo câte o băltiță. Băltițele se lățesc treptat și, da, la un moment dat, da, s-ar putea uni, astupând complet tot ceea ce astăzi ni se pare ”normal”, de la sine înțeles, etc.

 

Încoronarea virușilor

Coronavirusarea socială: Tudorel Toader și toți cei ca el ÎN-CO-RO-NAȚI

 

Muzică acră.

 

Nevoia unui glonț în tâmplă, uneori la fel de acută ca nevoia unei guri de apă rece pentru un gât uscat.

 

Ce foame de șosele aveam, de mașini, de volan, de moteluri discrete, de drumuri laterale, topindu-se spre munți …

 

A murit sufocat sub avalanșa de oportunități.

 

E de ajuns să fiu privit într-un anumit fel ca să mă simt golit de energie.

 

Doza de ascetism.

 

S-a dus la Judecata de apoi cu trotineta electrică.

 

În loc să ne punem capul la contribuție, și bărbații și femeile, ca să găsim o soluție de a stopa obiceiul ăsta canceros de a aduce copii, suflete inocente, pe lume, noi nu facem decât să ne pierdem în detalii, formalități și stereotipuri.

 

Când mori, toate clipele pe care le-ai trăit se strâng într-un sac care ți se aruncă în cârcă, după care ești împins afară din scenă cu un șut în fund.

 

Lumina care mi-ar fi putut fi frânghie

Lumina care mi-ar fi putut fi ștreang

Lumina care mi-ar fi putut fi luminopauză.

 

Tot ceea ce urmează după terminarea liceului e un nesfârșit șir de erori, farse și glume proaste la care ne scremem să zâmbim. Și dacă reușim să zâmbim, la final zicem că ”am trăit decent”, ca toată lumea. Nu?

 

”În centrul persoanei lui Oskar Pastior era inclusă o sfială” (Herta Müller) – oare nu toți avem această ”sfială”?

 

Să înțelegi ce vrea, cum gândește etc ”opinia publică” e ca și cum ai încăleca pe un taur furios.

 

”Nu era nesincer, dar nu simțea, în acel moment, nevoia de sinceritate” (la Tolstoi)

 

Totdeauna când revăd în carne și oase un prieten cu care între timp corespondasem online, simțind empatie, afecțiune, etc, am o reținere văzându-i ochii, mișcările, auzindu-i vocea etc Toate sunt incompatibile cu imaginea pe care o am în minte atunci când comunic cu el fără să-l văd. Forma asta de agregare în care ne aflăm, cu mâini, picioare, priviri, sunete, mi se pare inadecvată, străină, strâmbă, nepotrivită pentru spiritul închis dinăuntru.

 

O țară în care mașinile de poliție urlă din megafoane Imnul național pe timp de pandemie, îl judecă pe Vladimir Tismăneanu pentru o poză cu niște ciori, postată câteva minute și apoi ștearsă, cu scuzele de rigoare.

 

Ar trebui ca acum, când scriu, să-l țin de mână pe cel care eram la 30 de ani ca să înțeleagă că toate astea: retragerea, liniștea, cititul, nu sunt deloc așa cum credea el – o să mă retrag și o să sfidez viața. Nu așa funcționează. Nu poți dormi din pricina vieții băiete! Nu te lasă în pace oriunde te-ai ascunde. Te obligă să o trăiești, să o iei în seamă, îți fură, îți suge energiile chiar și atunci când aștepți să te linișești, când ”respiri” etc.

 

Când eram licean singur iar câte o bancă prin vreun parc îmi apărea goală, mă umpleam de misterul ei. Mă gândeam că într-o zi mi se va desluși. Misterul ei și al tutoror băncilor… Până azi însă nu am reușit să aflu decât misterul unei singure bănci.

 

Este posibil ca autorul acestui text să nu fie atât de inteligent cum îl face să pară acest text. Rugăm abordați-l cu menajamente.

 

Treaba cu pierderea inocenței nu cred că mi-a ieșit prea bine.

 

Cu cifre pe cifre călcând.

 

În parc, din asfaltul pe care mă plimb, emană mirosul plimbărilor cu bunica

era o torță uriașă

și o barcă întrezărindu-se după balustrada unui pod

ca o dantelă

eroi au fost

 

Aveți mințile arse, le-am strigat. Aveți minte, dar vi s-a ars. Umblați prin lume ca niște becuri stinse…

 

”Când scriu așa, scriu pentru starea în care intru” i-am zis… (de ce sună așa cuvântul ”intru”?)

 

”Fiți buni, căci cu toții avem de dat aici, pe pământ, o luptă grea” – spune un copil la o ceremonie în care primise un premiu, în fața mulțimii de părinți, profesori etc, într-un film al cărui nume n-am apucat să-l notez.