O viață soră cu moartea – 2020-01-25

Note octombrie – decembrie 2019

Stăm ca polițiștii la poarta lui Dincă și ne holbăm peste gard cum e măcelărit Bunul Simț în timp ce ne pierdem în discuții interminabile, preocupați exclusiv de a stabili care dintre noi e mai deștept, mai bine informat. Dacă unul dintre noi se smucește ca să intre în curte ca să-i dea o bâtă în cap lui Dincă, facem zid în fața lui și nu-l lăsăm să treacă până nu ne spune care dintre noi e cel mai deștept și mai bine informat. Adică niciodată.
Odată cu mânuțele, piciorușele,mugurii degetelor, fătului din pântecele mamei îi creștea un pistol în mâna dreaptă. Prin luna a 7-a a apăsat pe trăgaci. Astfel, el s-a întors acolo de unde era să plece, iar ea s-a întors acolo de unde n-ar fi trebuit să vină niciodată.

Amintirea sunetului mingiei de ping-pong izbită de coperta cartonată a manualului de Algebră. Fața de masă de pe catedră răsucită în chip de fileu. Fața de masă pe care uneori o țineam întinsă, 5-6 copii, ca pe o plasă de salvare la incendii și pe care Anca Tudor sărea de pe catedră și apoi era aruncată de nenumărate ori, până la tavan uneori. Fața dirigintei cu ochii holbați la urma de pantof din tavan, în hohotele asurzitoare ale clasei.

Nasul sucit la aproape 45% al dirigintei Laura Georgescu (Carabulea) în fața ghiveciului de pe catedră în care colegul Burlan urinase după ora de sport. Și întrebarea: de unde vine putoarea asta?

Lupta cu galeria metalică și spargerea tablei. Drumul la geamgiu cu Cociulică. Băncile în valuri. Carnetul de note aruncat de Doctoru pe catedră, cam din dreptul rândului 2 sau 3 de bănci.

Copiuțele, scrise pe fâșii de hârtie, pliate ca o armonică…

Faptul că nu mă pot vedea pe mine însumi în viața de zi cu zi, așa cum îi văd pe ceilalți, că nu ne percepem propria privire, propriile mișcări, mirosurile pe care le emanăm, că nu ne auzim propria voce decât așa cum sună în craniu, ca într-o cutie de rezonanță, că nu am fost prevăzuți, de exemplu, cu o pereche de ochi asemănători cu cei de melc, montați în vârful unor antene, astfel încât să ne putem privi oricând din exterior, este poate un indiciu al efemerității oastre. Cel care ne-a creat ne dă, și pe această cale, de înțeles că de fapt nu existăm.

Întrebare inevitabilă atunci când cumperi covrigi: cu mac sau cu susan?

Când mă lovește tristețea extraterestră nu sunt niciodată pregătit, pentru că ea vine din locul unde era Acasă-le meu.
Atunci când mă lovește tristețea extraterestră, piciorul drept mi se topește, el devine noroiul din tranșeele în care putrezeau picioarele soldaților vii de la Verdun. Eu nu mai sunt Acolo, ci Aici, unde gândacii intră în frigider.
Când mă lovește tristețea extraterestră am pe limbă gustul Dilemelor Vechi și ochii izbiți de privirile fixe, neiertătoare, ale pisicii care nu mă iubește.
Sunt hoarde de oameni care gândesc ca mine și care totuși trăiesc ca niște cârtițe, din pricina spaimei pe care o au unii față de alții, o spaimă reciproc și etern dezavantajoasă, care mă face pe mine în acest moment să mă opresc din scris și să strivesc cu sete gândacul care apare din spatele caloriferului.

”Nemurirea este înapoi” – i-am transmis azi acest gând al lui Umberto Eco unui prieten mai tânăr.

Am vrut să bag în priză generatorul de liniște și m-am curentat. A fost o flamă imensă și apoi nimic. Pe cap, acolo unde fusese părul, au ieșit țărani cu boi în miniatură, la arat.
Să are, să semene, să plângă.

”Bucurie cu jucărie” – eveniment susținut de Jurjac, Macanache și Subcarpați (reclamă la Rock FM)

Buchet de glomerule

Argenta Foamete.

Oare cum puteau trăi, respira, râde ăia din pozele alea galbene, șterse, cețoase?

Să înțelegi mai mult decât poți suporta.

Mi-am revenit. Dar de unde am revenit habar n-am.

Cardul care atunci când e gol lăcrimează.

”Astăzi e 61 august și vrem să aflăm cui ați vrea voi să-i puneți ciungă-n păr” (Exarhu)

Suntem nefericiți pentru că am luat-o pe calea imbecilă a părinților noștri.

Statele Sunite ale Americii

Stelele Unite ale Americii

Serviciul Amoruri transmite:

A fuma este un prilej de a realiza Vidul.

Dacă avem ”formatori de opinie”, de ce toate străzile sunt pline de gunoaie?

Sfântul Scaun și-a înființat echipă de fotbal feminin.

Dubios Anastasia trecea.

Filmul la care m-a dus bunica prin 1972? sau 1973? la Cinema Modern (ulterior demolat) și de la care am plecat înainte de final. Despre catastrofa unui vapor. Poseidon?

Aerul patinoarelor.

Motivul nașterii: Necunoscut.

Zgomot. Mult. Mare. Inutil.

Diferența dintre patriotism și instinctul câinelui de a-și marca teritoriul = 0

Vă rugăm nu mai șifonați sifonul.

To Macaragiu.

Nu sunt un guru. Vreau doar să-mi fac ordine în minte. Nu accept să fiu idolatrizat pentru asta. Nu ține!

Absența scopului, a țintei – la Andra.

Când vorbesc cu cineva în prezența altora, parcă vorbesc cu unul din capetele Hidrei. Spune (către mine) doar ce trebuie, cu coada ochiului și cu coada urechii și cu coada tuturor simțurilor ațintite către ceilalți.

Cum să stai liniștit ”dincolo de spaime și patimi” când soarta îți e decisă prin vot de o gloată de idioți?

Intră în modul ”Iubește Moartea”

– Doamna profesoară, Șerban se transformă, aici, în bancă, lângă noi…
– Șerban, treci la tablă!

Griji, nevoi, PSD, durere, se vor duce ca un fum?

Ascultă cu telefonul la ureche o vreme, apoi zice: ”Vorbele pe care le dai, le dai numa aiurea, mă Mariana!” – burtos, gen bețiv, pe un ton părintesc…

Scârba de ploșnițe estompată doar de apariția gândacilor roșii de bucătărie…

Aironicăli.

Când scrii, caută să nu rănești sufletele imbecililor.

”Există o grupare OARECUM infracțională care încă mai stă la Palatul Victoria” (Ponta după ce a anunțat că nu sprijină guvernul Orban) – Echivocul ca lege a politicii.

Logodnă cu întunericul.

Întâlnire cu domnișoarele mitralieră.

Am protejat suficient mediul? Cămașa puțin umbrită la gât trebuie pusă imediat la mașina de spălat?

M-am întrebat zile la rând dacă am călcat oare pe sufletele semenilor mei, până într-o zi când statueta de lemn a unui bătrân, de pe pe bibliotecă, mi-a zis Ești OK… or something.

Dacă soarele ar fi o coropișniță, dacă soarele, dacă soarele, dacă soarele…

”În anii 60 conducătorii politici vroiau cetățeni educați. Acum e invers” (Croitoru, BNR – octombrie 2019)

”Idiotul este cel care îți provoacă pierderi fără ca el să aibă ceva de câștigat” (Cipolla)

Să te țăcănești înainte de a putea să extirpi opera care ți-ar fi putut justifica țăcăneala.

”În antichitate femeile erau privite ca un fel de bărbați defecți” (Cătălin Pavel) Vezi comportamentul în trafic.

Femeia este un bărbat defect, în măsura în care, atunci când a fost concepută, la trup i-a fost adăugată o piesă iar din minte i-a fost eliminată una, ca să poată ”procrea”…

”Egalitatea de gen” este doar efectul încetării efortului de a înțelege fundamentul diferenței dintre Bărbat și femeie: ”Nu reușim să înțelegem care e diferența, în consecință diferența nu există”

Vezi relația de ”reciprocă superioritate”

Cum poți avea o ”relație”, responsabilități, etc, când tu nu știi dacă e mai bine să trăiești sau să mori? Dacă nu cumva starea, condiția de după va fi mai bună decât condiția de acum? Știi tu sigur că Moartea nu duce la un loc mai bun?

Discernământ la români: Dacă un candidat este prost iar celălalt nu, discernământ are cel care se concentrează pe a demonstra că cel care nu e prost e de fapt la fel de prost.

Nu am sperat niciodată că după Revoluție, în România va fi Occident peste noapte. Am sperat însă la o trezire treptată a ”poporului” din starea de imbecilitate în care se complace. Și care de fapt, am înțeles mai târziu, durează cu mult dinaintea comunismului.

Niciun om nu ar trebui evaluat după ce spune, ci numai după ce și mai ales cum scrie.

Purtăm în noi Infinitul, dar ne este imposibil să-l vedem în Celălalt. Și zi de zi construim noi ziduri astfel încât Infinitul din Celălalt să ne rămână inaccesibil.

”Noi, pictorii, ne-am repezit pe Pictură ca să o sfâșiem, să o rupem în bucăți…” (Dumitru Gorzo la RFI)

Același lucru se poate spune despre scriitori, compozitori, etc

Tu vrei să te adresezi ”tuturor oamenilor”, dar oamenii sunt saci umpluți cu furnici. Cui te adresezi de fapt? Care este limita tolerabilă de furnici?

La Operă, la Aida, la final mi-am adus aminte versurile Vittoriei Colonna și i le-am spus fără greșeală Andrei:
”De m-aș fi-nvins cu armele celeste,
Simț și Rațiune,
Aș fi departe de acea genune
întunecată, care Lumea este”

Ciudată soartă, să scrii mereu în prezența lui Ceeaceartrebuiscris – fără a-l atinge vreodată însă…

Admirația pe care o aveam în copilărie pentru ”echilibrul” adulților, pentru ”siguranța” pe care o emanau, pentru ”bunătatea” lor, pentru atotștiința lor…
Dar sunt doar surogate. Doar s-au specializat în simularea lor. Toate ideile care stau la baza Vieții lor au fost mânjite cu rahat: Familie, Căsătorie, Serviciu, Mașină…

Cu sufletul la pietruit, la pietrificat, la împietrit… hai copile, să mergem să-ți pietruim sufletul, să fii și tu Om mare…

Cocârț

A intra în Lumea Adulților, ca și cum ai intra în castelul Frumoasei Adormite. A-ți vedea tovarășii de joacă împietriți, umflându-se parcă, apoi iubitele etc…

Faza cu Sinceritatea

Faza cu Divinitatea

Ceea ce te poate împăca cu tine însuți, poate dura toată viața, sau poate veni deodată, într-o clipă, fără să ”faci” nimic …

”Ăsta de geografie ne predă o materie… vai de morții lui!” (elev și elevă, pe trotuar…)

Te simți
nefericit
disperat
speriat
pentru că te raportezi la fericirea
vigoarea
energia tinereții
care e încă proaspătă în memorie.
Pe măsură ce uiți, calmul, echilibrul, revine.
Revine?

La bazin la Dinamo:
1. Ceea ce ai visat, se amestecă cu ce nu ai visat în viața reală (plafonul de lemn de deasupra apei)
2. Phoenul de la vestiar stricat. Un tată îi suflă (cu gura) în păr copilului care îl ține îmbrățișat de picioare.

Andra – femeia fără muierisme.

Intensitatea și calitatea reveriilor. Atunci și Acum.

”Dansul este o artă care ne învață că nu trebuie să ajungem niciunde” (cineva la RR Cultural)

De când postez pe site, C. nu prea îmi mai întinde mâna. Spunem doar ”Salut”.

Nu de bani are nevoie cerșetorul,ci de ce i-a fost luat atunci când a fost adus pe lume.

Sunt prost dacă muncesc? Casierele de la Kaufland, tună și fulgeră nu pentru că nu au din ce trăi, ci pentru că se simt inferioare pentru că muncesc. Concentrarea pe celălalt, pe ceilalți, refuzul de a-ți vedea de treaba ta.

Înțelegem oare efectele devastatoare pe care ”maturizarea” le are asupra sufletului? Golirea de conținut.

Două mamifere puse față în față vor avea tendința ori de a se elimina reciproc, ori de a se împerechea. Și atunci cum să iasă ceva bun din ceea ce numim, savant, ”Dialog”? Și mai ales politic!

Femeia=bărbat defect. Poate a fost intenționat defectată (prin eliminarea unei componente esențiale?) ca să nu poată înțelege oroarea pe care o comite atunci când naște.

Difuzorul din vagonul de metrou se declanșează brusc și urlă la maximum: ”…mează stația Piața Victoriei” Clanc!

Arogant, arogant sunt iarăși Doamne, arogant!

O viață soră cu moartea…

Faptul că exist pentru ceilalți, că fiecare are propria sa imagine despre ”Șerban” mă umple de spaimă, greață și revoltă. Faptul că se emit păreri, observații, ievaluări, cu privire la Șerban.

Informații, percepții:
1 Un vapor care transporta oi s-a scufundat în Portul Midia. 14 000 de oi s-au înecat. Doar 200 au fost salvate.
2 Pe un meteorit căzut pe Pământ niște japonezi au descoperit zahăr.
3 În 1990 poporul român a înghițit un Rahat Parfumat
Care este combinația care îți poate face să explodeze mintea?

Prostia este o Forță. Să ne folosim de ea. Asta au înțeles bolșevicii și urmașii urmașilor lor.

”Pianul este un vehicul cosmic” (Dan Grigore)

”Aoleu, azi trebuie să mă duc la grădiniță! Să-mi bag a 5-a! Le-a dat cadouri în două serii, auzi și tu bă!” (voce de bărbat dinspre cuptoare la Pizza Hut Obor, decembrie 2019)

”Mi-e dor să mai dau un pumn într-un televizor și nu mai am cum” (Cornel Brad, fotograf, la RFI România, decembrie 2019)