Să bombardăm Siria cu bobocei de rață, galbeni și pufoși – Dilema Veche, 3 Undrea 2015

Cincizeci de bobocei de rață, galbeni și pufoși, au fost executați de curînd undeva la granița dintre Rusia și Ucraina, din motive de securitate. “Rățuștele nu aveau documente însoțitoare, așa că s-a luat decizia distrugerii lor”, a declarat Svetlana Zaporozhchenko, șefa direcției regionale Belgorod a autorității sanitar-veterinare ruse, potrivit Zvezda TV, citat de The Moscow Times, citat de Mediafax, citat de… Pentagonul a anunțat că mai multe avioane americane au fost nevoite să-și schimbe traiectoria în zbor pentru a evita coliziunea cu avioane rusești deasupra Siriei … Helmut Schmidt, la 95 de ani, spune într-un interview (în care, de la început până la sfârșit a fumat țigară după țigară) că în tinerețe el s-a înrolat în armata lui Hitler pentru campania din Rusia ”ca să nu rîdă prietenii de mine”… ONU constată, într-un raport recent, că o treime (1/3) din alimentele produse la nivel mondial ajung direct la gunoi… A fost prelungit mandatul de arestare al primarulu isus pendat … Vremea va fi neobișnuit de caldă pentru această perioadă…

Îi invidiez sincer pe oamenii care reușesc în ziua de azi să se informeze constant și consistent în legătură cu evenimentele ”la zi” și mai ales să le comenteze, să le analizeze, să le așeze într-un cadru coerent, logic, normal, ”util” pentru noi, ceilalți, privitorii rămași cu privirile tâmpe în gol. Mie unul, care încerc, după puterile mele, să rămân ”conectat”, mi se pare că buletinele de știri, mai ales cele din ultima vreme, devin pe zi ce trece o adevărată piatră de încercare pentru sănătatea mintală a fiecăruia dintre noi. Dacă nu ești atent și nu ieși din joc la timp, cantitatea, varietatea, cinismul și ridicolul informațiilor curente te fac să simți aproape fizic cum mințile îți pleacă cu sorcova și ajungi de vorbești de unul singur prin casă. Mie unul mi s-a întâmplat și nu mi-e rușine să o recunosc. La urma urmei de ce bombardierele americane nu ar arunca deasupra Siriei cutii metalice pentagonale (cele rusești ar putea avea formă de ceapă sau de cap de Putin) care la impactul cu solul să elibereze mii, milioane de bobocei pufoși de rață care să invadeze toate bazele militare, Isis sau ne, precum și toate monumentele antice de pe întinsul țării, creând printre insurgenți, la început nedumerire tâmpă, apoi panică, consternare, blocaj mental, ilaritate?

Într-o zi de octombrie a anului 1907, Lev Tolstoi, aproape de sfârșitul vieții, nota în jurnalul său: ”Se spune, și spun și eu, că tiparul n-a contribuit la binele oamenilor. Dar este prea puțin spus. Nimic din ce a sporit posibilitatea interacțiunii oamenilor: căile ferate, telegraful, telefoanele, vapoarele, tunurile, toate dispozitivele militare, explozibilele și tot ce se numește cultură, nimic nu a contribuit la binele oamenilor, ci dimpotrivă. Nici nu putea fi altfel pentru oameni, care în majoritate trăiesc o viață lipsită de religie, o viață imorală. Dacă majoritatea e imorală, atunci mijloacele de influență vor contribui, evident, numai la răspândirea răului, a imoralității. Mijloacele de influență ale culturii pot fi binefăcătoare numai atunci când majoritatea, fie ea chiar simplă, e religioasă și morală. E de dorit ca relația dintre morală și cultură să fie așa încât cultura să evolueze simultan ȘI PUÞIN ÎN URMA moralei. Când cultura o ia înainte, așa cum se întâmplă în zilele noastre, e o mare nenorocire. Poate să fie o nenorocire temporară, și cred că așa e. Ar trebui ca urmarea înălțării culturii deasupra moralei să producă suferințe temporare. Rămânerea în urmă a moralei va aduce cu sine suferințe, care vor avea ca efect blocarea culturii, mișcarea moralei se va accelera, iar echilibrul moral va fi restabilit. (12 octombrie)”

Mai putem noi astăzi, la mai bine de 100 de ani de la exprimarea acestei ipoteze, spera că ceea ce numim ”cultură” se va bloca la un moment dat în propria ei mlaștină, iar ceea ce (încă) numim ”morală” va găsi resursele de a o ajunge din urmă? Gestul revistei Penthouse de a renunța la pozele nud se încadrează oare în acest misterios, neverosimil proces? Cascada de poeți, de reviste literare, de trupe de dans contemporan isteroide și toate legiunile de ”artiști” apăruți de niciunde, peste noapte, este oare o expresie a reacției de bun simț a minții de a vorbi de una singură în fața absurdului realității? Dacă el, atât de bătrân, atât de sastisit de toate, a putut spera, de ce nu am încerca și noi?

Căci, ar trebui să îl luăm în serios pe Gabriel Liiceanu când spune: ”pentru ca să putem înainta în viață, pentru ca să nu ne instalăm în catalepsia non sensului, este nevoie de un sistem de iluzii, de un „ca și cum“ al eternității din care gândul morții să fie periodic izgonit. (…) Fabricarea aceasta neîntreruptă a „sistemului de iluzii“ este garanția sănătății noastre mentale (…) Sistemul de iluzii“ este singurul garant al acestei miopii existențiale, singura pavăză împotriva lucidității care încearcă să ne convingă, în fiecare dimineață, că nu avem nici un motiv serios ca să ne părăsim patul”.

 

Text publicat în Dilema Veche 3-9 decembrie 2015