Secreții – 2020-03-05

Note decembrie 2019 – februarie 2020

De pe la TV:

Puccini, copil la 7-8 ani, cântă la pian
Mama: Giacomo, ma che fai?
Giacomo: Chiamo il babo.
Mama: Ma lui e nel cielo
Giacomo: Lo so
(film biografic, Italia)

”Eu te las să-mi iei viermele din cioc și tu te uiți la mine ca și cum i-aș fi tras-o lu mă-ta?” (replică film Zei Americani, SUA 2019, AXN)

”X a PROFANAT injurii la adresa mea” – dr. Bacalbașa de la tribuna Parlamentului, 18.12.2019

Jena cu care Mirela Nagâț îi spune, la începutul emisiunii, invitatului său, Bogdan Ghiu: ”V-am citit câteva articole…” și schimbul de priviri din care se vede că amândoi acceptă minciuna. Ca să poți gândi ai nevoie de o ambiție inumană de a rămâne un Nimeni pentru toți ceilalți.

Schimb de replici în serialul Ray Donovan: Ea – Gândește-te cum ar fi fost dacă ți-ai fi primit partea ta de moștenire
El – Yeah! I’ll be a billion-fucking-naire
(cuvânt în interiorul cuvântului, cu rol de întăritor, ca o armătură) – românul nu s-a gândit la asta. Sau?

”Cristina Țopescu a murit… Era foarte vie” (Stelian Tănase)

Generatorul de liniște

Când aduni de pe jos o hârtie, un ambalaj, o doză sau o sticlă de bere aruncată de altul, experiența călcării în picioare a propriului tău orgoliu e ca o explozie care te rănește… Cum reziști la această explozie?

Sufletul nu se vede. O fată perfectă, cu ochelari, privind visătoare în telefon, stând elegant picior peste picior pe scaunul din metrou, poate fi un criminal în serie.

Am asistat împlântător la …

”Războiul a distrus acea lume idilică în care limbile se îmbinau perfect” (Mirel Taloș, președinte interimar ICR la RFI)

”Ieși gazdă la poartă, cu cârnații la subraț” (Folclor maramureșan)

Pierderea copilăriei și a tinereții m-a lăsat într-o stare de stupefacție pe care nu o pot asocia cu ideea de Maturitate. E mai degrabă o masivă și ireversibilă Derivă.
Dar de ce spun pierderea copilăriei, a tinereții? Sunt daruri? Oferite cui? Cine este cel care le primește și care apoi le pierde? Iar dacă sunt ”faze” ale vieții, cine este cel care trece prin ele? Eu-l meu de acum este eu-l meu de atunci? Atunci de ce bucuriile mele de acum nu mai sunt ca cele de atunci? Lumina aceea (the grass was greener, the light was brighter) unde s-a dus? Cine o vedea? Cine îi duce dorul acum?
Seara în pat văd în cadrul ferestrei ramura unui brad. E suficientă lumină, chiar dacă nu e lună, ca să-i văd balansul. De ce eu-l meu de acum nu mai poate simți, privind-o, ceea ce simțea eu-l meu de atunci?
Pacea
Somnul
Liniștea

Era un geniu discret. Pășea cu prudență printre șurubelnițe, cioburi de porțelan, fără a evita frunzele. Uscate. Galbene. Purta în spate câteva ghiozdane pline cu apă în care plutea certitudinea sânilor ei. Prin tunelul copacilor care îmbrățișa aleea răzbăteau câteva raze de la lună. Purta pantaloni scurți și barba argintie, mai argintie cu fiecare pas pe care-l făcea cătrea ea, către Luna aceea… Dintr-un tufiș se ridică scuturându-se de frunze domnul Tudor Gheorghe, care începe să cânte: ”M-ai făcut maică pe mine, da n-ai făcut niciun bine” Dansăm.

Membru fondator al:
– Asociației persoanelor care se jenează să intre în sală după începerea spectacolului dar care totuși intră (APCSJSIÎSDÎSDCTI)
– Asociației persoanelor care pun furculițele și cuțitele, după spălare, numai cu vârful în jos
– Asociației clienților de supermarket care pun sticlele pe banda mobilă longitudinal, niciodată transversal (specie amenințată cu extincția)

Fiecare nouă generație care apare pe lume inventează alte și alte formule de batjocorire a ideii de Divinitate.

Două țigănci în vârstă, îmbrăcate modest, cu șorțuri pătate, discută serios. Merg pe trotuar braț la braț. Una din ele poartă ochelari. Îi spune celeilalte: ”El o tachinează cam mult…”. După câteva clipe de gândire adaugă: ”Și din curvă și din proastă n-o scoate”

Gândindu-mă de ce prefer scrisul vorbitului, îmi dau seama că, în afară de spaima de contactul fizic cu semenii mei, nu mă simt foarte solidar cu vocea mea. Când o aud mi se pare de multe ori că nu îmi aparține. Și atunci mă blochez, mă bâlbâi, uit ce vroiam să zic. Dacă îmi aud vocea, atunci ar trebui să mă și văd atunci când vorbesc. Logica mea nu se potrivește cu mersul ”firesc” al lucrurilor pe lumea asta. Simt nevoia acută de a mă putea vedea pe mine însumi, așa cum îi văd pe semenii cu care vorbesc. Faptul că nu e așa, că nu sunt de găsit, mă face să mă simt ca o fantomă. Percepția propriei imagini atunci când interacționez cu ceilalți, m-ar scăpa de coșmarul nenumăratelor imagini pe care le creez în ochii semenilor mei și care îmi dă amețeli și dureri de cap, mă determină să-mi reduc discursul, să-mi scurtez prezența în câmpul lor vizual, cu scopul de a limita numărul și variantele acestor imagini, care sunt, cu toate, greșite. ”Salut Mihai” ”Cum a fost la mare Radule?” ”Pe unde ai mai umblat cu bicla Șerbane?” Nevoia de a-mi auzi timbrul vocii exact în felul în care îl percep pe cel al interlocutorilor mei, și nu doar așa cum îl aud mereu, ca o vibrație în craniu.
Faptul că suntem dotați cu ochi orientați numai spre exterior e un defect, o eroare de proiectare. Ar fi trebuit să avem ceva asemănător ochilor de melc, astfel încât să ne putem suci privirea dinspre ceilalți către noi înșine în orice moment, așa cum îți plimbi privirea de la unul la celălalt.

Costin: Decât să mă aplec să mă leg la șireturi, mai bine mă împiedic.

Cine oare m-a răucuvântat pe mine?

Copil: Materie puțină, Suflet mult; Adult: Materie multă, Suflet împuținat.

Stelele Unite ale Americii

Piața Uimirii.

Viața mea e ca un concert în care partea de la început, acordarea instrumentelor, nu se termină niciodată.

Mintea mea nu mai ține pasul cu sufletul: Să-mi biciuiesc, ca pe vite, mintea, sau să-i tai din aripi sufletului?

Pesemne că azi noapte în vis, deși am dormit mult și bine, m-am atins de Ceva… să fi fost aripă sau poate o suliță de gheață, sau poate un surâs – nu știu, dar om nu prea am fost azi ziua toată (9 ianuarie 2020)

La radio cineva cântă: ”Lunca-i luncă, iarba-i verde / Ce-am iubit nu se mai vede…” etc. N-aș fis zis verde, ci iarbă. Iarba-i iarbă. E important să revenim cu picioarele pe pământ, să recunoaștem din nou obiectele, locurile din jur, să ne trezim odată din haosul în care ne ducem viețile.
Am terminat de notat acestea, am lăsat carnețelul din mână, apoi am mai făcut cred ceva, apoi m-am așezat la birou, am deschis laptopul și imediat am văzut în spatele lui un carnețel. Era chiar carnețelul pe care îl lăsasem mai devreme din mână. Probabil că din ce notasem acolo va ieși Ceva.

Când îmi spuneam ”A venit ora de culcare”, mă linișteam, lumea înceta. Acum nu mai e chiar așa.

Hei coșmar, coșmar / Prin oraș coșmar, coșmar / Mi-a ieșit coșmaru-n drum / Și-ai să ai noroc de-acum …

Dracii dansează pe capetele rânjite, cu popcorn printre dinți, din fața televizoarelor…

În mine este o cratiță verde, un murmur de pluș și un pui lepădat de barză.

”Amarsi un po e una strana malattia…”

Dorimedont Popovici – candidat cercul electoral Solca, Gura Humorului, pe la 1907 (Dilema Veche citând Viața Românească, 1907)

În trupul acesta greoi, care a trăt până acum 53x365x24x60x60=1 671 408 000 clipe, mai înoată și nu prea, un pește adolescent.

Când te îndrăgostești și cea pe care o iubești pleacă de la tine spunându-ți ”Ce îmi spui tu e prea frumos pentru mine”, iar tu umbli hai hui pe străzi cu mâinile-n buzunare până când la un colț de râu, la o tarabă, dai peste o carte cu coperți negre pe care scrie alb Respirări și în care, răsfoind, ajungi la o pagină pe care scrie doar ”Scrisorile de dragoste”, în inimă îți crește o piramidă.

Teoria Constipației.

Hai să ne jucăm de-a Poporul

Pădurea de prieteni împietriți.

Aripi transformate în paranteze.

Futița

Tociki i pâpki (Puncte și coșuri, reclamă la bulgari)

Agresivitate impotentă. Incapacitatea de a-ți vedea de treabă.

”…Un bolnav poet afectat / Așteaptă tușind pe la geamuri / O fată, prin gratii, plângând,/ Se uită ca luna prin ramuri…” (Bacovia)

În ciuda demenței, în trafic există o limită: Acest loc trebuie să rămână liber pentru ca celelalte mașini să poată trece. În Politică această limită nu există.

Farurile străzii intră în cameră prin ferestre. Ochii copilului urmărind umbrele de pe tavan. Motoare urlând și stingându-se…

Terminat bântuind prin lumea neterminaților.

Cuvântul care să le dizolve pe toate celelalte.

Colentina vine de la ”Colea-n tină”? (Bucureștiul literar sau ceva de genul, autoare două femei)

Comizerație = milă, compasiune, compătimire

Multicurluntrism (TO Bobe pe FB)

Avocatul diavolului – funcție reală în Biserica Catolică, eliminată în 1983?

Copilul îl percepe pe adult ca pe o entitate preexistentă, așa cum e casa, strada, mingea, păpușa, niciodată ca pe un fost copil.

Omu ie pe merit (Exarhu, 12.02)

Ascultam, cu mâinile lipite de corp, cum se așează cuvintele

Te compătimesc aproape al meu…

Să nu faci ceea ce ești capabil să faci, ceea ce îți place să faci, doar pentru ca celălalt, care nu e capabil, să nu te considere mai prost ca el. Nefăcând ceea ce poți face devii la fel de incapabil ca el. În acest mod proștii devin majoritari.

”Când capul unui ninja se umple cu mândrie, el devine propriul și cel mai mare dușman al său” (film Karate Kid)

”Ai sorbit un grăunte de neant dintr-o cupă de șampanie” (Vintilă Mihăilescu citat de Andrei Pleșu)

Devin irefutabil?

Dacă aș fi femeie, citindu-l pe Liiceanu, m-aș culca cu el. Arta seducției.

”Gânduri efemere a cerut să se înscrie în grupul România”

Mi se rupe de cât de încet înțelege poporul ceva. Pe mine mă doare ce înțeleg eu, iar cu mintea ciuruită nu poți fi de folos nimănui.

Într-un efort compulsiv de regăsire a echilibrului psihic, cineva deschide de nenumărate ori geamul de la baie. E iarnă.

”Balama 406” (Andra, inventar obiecte Ikea)

Treci așa, cu mâinile în buzunare prin lume și deodată simți cum te cuprinde din senin, ca o ploaie poluată, un sentiment de vinovăție, care te învăluie, ca o mâzgă: ”Trebuie că ai făcut tu ceva nasol de te-au adus pe lumea asta” mi se șoptește.
Enuma Eliș
Enuma Eliș
Enuma Eliș

Trotuar blocat de un taxi cu ușa deschisă. Șoferul ajută o babă să urce pe bancheta din spate. Baba s-a urcat, dar șoferul nu poate închide ușa. Se apleacă și îi spune încet, aproape șoptind: ”Piciorușul! Piciorușul!” Puțin mai târziu, la stopul de la Obor, vis a vis de biserică, un Kadjar demarează în trombă și vine spre mine în zig zag. Trece la 10 cm de mine. La volan: Varujan Vosganian.

Mă gândesc la afirmația asta obraznică a lui Patapievici: ”Înapoi la argument!” Ce impertinență, ce lipsă de respect pentru tinerii noștri frumoși, care nu vor să știe decât de mersul Înainte! Fascinați de drepturi, de spiritul de competiție… Cum își permite să le taie aripile în felul ăsta brutal? Cum să le spui Înapoi? Ce retrograd!

Statistici:
– din decembrie până în februarie au murit în întreaga lume din cauza coronavirusului 1000 de oameni. Banala gripă provoacă 10 000 de morți anual numai în SUA (Teodor Tiță, Dilema Veche 13.02)
-între 2000 și 2017, terorismul a provocat moartea a 996 de oameni; între 1970 și 1987 terorismul a omorât 4351 de oameni (Global Terrorism Data Base, citat de Andrei Manolescu, DV 13.02)

Zeu – format dintr-un singur element (Aer, Apă, Pământ sau Foc)
Om – combinație explozivă a tuturor acestor elemente
A-l echilibra pe om e ca și cum ai vrea să înveți o meduză să meargă pe sârmă.

Publicul, poporul, populația, electoratul – personaj fără contur precis, ca o ameobă, sau meduză

Încearcă să scrii doar ceea ce secreți. Secreții.

Ca să fiu fericit am nevoie de informare? De ”conectare”?

De câte ori termin o activitate, de exemplu ajung acasă și arunc cheile undeva, sau termin de spălat vasele etc, aud în minte o voce care îmi spune parcă ”Ok, acum pot să plec?”

”Mi-e rușine că sunt român” (Eminescu citat de Andrei Pleșu în Dilema Veche. (18.07.2020? data greșită)

Am intrat în viața de adult simțind ce ar simți un copil uitat pe fundul unei haznale. Știi că inevitabil se va umple. La început ești atent să nu primești mizeria direct în cap. Apoi, treptat, ești nevoit să te ridici pe vârfuri ca să poți respira. Apoi trebuie să începi să înoți. În tot timpul ăsta trebuie să aduc mulțumiri mamei pentru că m-a făcut.

Cage etoilée. Cușca înstelată.

”Pe măsură ce săpăturile avansau, Schliemann și-a schimbat părerile despre care nivel al Troiei ar putea corespunde orașului homeric…” (Cătălin Pavel în Dilema Veche) Într-un studiu al ”tehnicilor” de seducție ale scriitorului, fraza asta ar trebui citată. Dinamică abruptă, care te soarbe pe tine, cititor, ca un vârtej. Ești acolo, sapi și gândești…

Pot să înțeleg încălzirea globală ca fenomen, schimbarea raportului de forțe în ordinea mondială (deși la înțelegera faptului că niște dictatori mediocri ridică prtenții de egalitate în fața Occidentului bazându-se pe tehnologii exclusiv furate de la acesta, fără ca acesta să replice sau să ia măsuri de protecție de niciun fel, acceptând confruntarea ”de la egal la egal” cu acești caraghioși care n-au inventat nimic, mai am de lucru), pot să înțeleg cum continuatorii unui regim politic detestat și dat jos prin violență populară, continuă să rămână în prim planul politicii pe baza votului aceluiași popor, dar pe Tudorel Toader – neam.

În cazurile amintite anterior ai un punct de plecare, ceva de care să te agăți ca să începi urcușul muntelui. În cazul lui Tudorel nu ai așa ceva. Nu ai de ce să te agăți. Iar muntele, dacă există vreun munte, este mai alunecos decât stabilobozii din digul de la 2 mai, plini de alge vii, pe care mă străduiam să mă cațăr pe vremea când exersam săritura perfectă în cap în valurile iubitei mele mări negre.

Ca să înțelegi care e diferența dintre Religie și Biserică e suficient să citești colecția de povești cunoscută sub numele de Biblia. Să citești până te atinge ceva, un cuvânt, o imagine, un mesaj, o scenă relatată acolo, din vechimea aceea. Aproape nimeni nu mai face asta. Să citești o carte veche e boring, useless, what s the point măi tată? Astfel semnul egalității dintre Religie și Biserică persistă neatins, ca un pietroi mângâiat de valuri.
Unii, în loc să citească, se duc la biserică unde se îmărtășesc cu narațiunile popilor. Este cazul mamei mel care mi-a spus explicit că nu se cade să citim Biblia pentru că nu suntem vrednici de asta și că avem nevoie de un intermediar pentru a înțelege. Mă întreb de ce intermediar am nevoie pentru a înțelege ”Vai de voi cărturari fățarnici
Alții prin Religie înțeleg un ”Sistem de idei” (foarte complicat, care trebuie explicat de oamenii deștepți proștilor) Dar ce este foarte trist este că oameni perfect capabili să explice ce încerc să explic eu aici, acceptă premeditat confuzia. Pleacă de la această confuzie ca de la o premisă. Se adaptează la orizontul de înțelegere al eventualilor cititori în mintea cărora confuzia Religie/Biserică este pietrificată. Nici nu le trece prin minte să se atingă de acest pietroi.
Toate religiile valide azi au la bază câteva idei simple, formulate la fel de simplu de oameni geniali care, pentru că au avut darul conciziei, al seducției etc au fost ridicați de cei care refuză să gândească la rang de trimiși ai lui Dumnezeu pe pământ, sau chiar la rangul de ”fiu” al lui Dumnezeu.

Când încerc să mă pun în pielea lui Tudorel Toader (și spun asta pentru că chiar am încercat de câteva ori să fac asta) îmi vine în minte personajul acela din seria Alien căruia la un moment dat i se lipește pe față creatura aceea cu tentacule și care, după ce tovarășii săi reușesc cu mare greutate să i-o descleșteze de pe față, aparent își revine, se așează la masă cu ei, face glume, mănâncă cu poftă, pentru ca apoi, brusc, să-l apuce convulsiile incontrolabile, distruge totul în jur, se prăbușește iar adevăratul monstru îi perforează pieptul și scoate capul rânjind la lumină în balta de sânge a celui deja mort.
Sper sincer ca nu asta și nici alta asemănătoare să-i fie soarta lui Tudorel toader. Încerc doar să descriu, cu mijloacele de care dispun, întunericul jilav în care simt că intru atunci când încerc să-l înțeleg pe acest om.

”Mereu încântat de propriile sale infirmități spirituale” (Baconski despre Omul recent al lui Patapievici)

”Academia Română anunță că și-a luat prima trotinetă electrică. Mai bine își lua oliță de noapte” (Exarhu)
Să lupt? Cu cine? Nu găsesc aici, în lumea asta, un dușman propriuzis. Asta înseamnă oare că sunt un om bun? Nu pot avea dușmani pentru că sunt paralizat de gândul că cel mai mare rău care mi-a fost făcut este cel că am fost adus pe lume. Și atunci, în mod logic, singurul și cel mai mare dușman al meu ar trebui să fie Mama mea. Mai sunt un om bun?

Nu poți demoniza Fumatul în bloc, ca idee. Există mai multe feluri de a fuma: pe uscat sau pe umed, bând mereu ceva, țigară de la țigară sau una la două ore, sau doar după masă etc Asculți sau nu asculți ce-ți transmite organismul? Palpitațiile, senzația de usturime din interiorul plămânului nu te determină ca data viitoare să faci în așa fel încât să nu mai ajungi în acel punct?

1 Martie! Ziua de naștere a lui Chopin. Și a lui Creangă.
Într-o pungă de pâine, de-a lungul timpului, ia naștere o adevărată geografie. Cornulețe mușcate, jumătăți și sferturi de chifle, firmituri de toate dimensiunile și consistențele, pâine feliată, nefeliată, mici cratere în plasticul pungii. Și un gândăcel speriat.

Toate obiectele, locurile și ființele care îmi intră în câmpul vizual se golesc și se umplu, alternativ, de conținut, într-o spirală din care Golirea iese mereu învingătoare…

Nu mă panichez, dar cei care se panichează mă sperie atât de tare încât oricum nu pot gândi limpede.

”Trec lumini pe trotuar / Am tras târziu de volan…” versuri prinse din zbor dintr-un cântec la radio.

Nu-mi vine să cred că un sistem care dă posibilitatea oricui să înceapă o mică afacere și care s-a dovedit singurul care poate aduce prosperitate la nivelul maselor, poate intra în declin numai pentru că din ce în ce mai mulți idioți au impresia că prea mulți din cei care și-au pus mintea la treabă s-au îmbogățit și că ei, idioții care nu fac nimic, au aceleași drepturi ca cei care au făcut ceva.

Antilisc?

Ceea ce m-ar fi interesat pe mine să aflu de la Religie ar fi fost motivul pentru care am fost pe lume. Rațiunea. Fenomenul. Scopul. Inutil să zic că Biserica are cu totul alte preocupări.
Freddy Mercury: ”Does anybody know why are we living for?” din acest punct de vedere e peste Isus, care nu se referă nicăieri la treaba asta.

Heavy Mental

A-ți pierde tinerețea, a înțelege că nu mai ești tânăr ascultându-ți respirația, urmărindu-ți viteza și precizia gesturilor, starea memoriei, e un fel de trăi Sfârșitul Lumii. Cu ce te-ar mai putea impresiona dacă chiar ar veni?

It hurts me at the snikers = Mă doare la bașcheți (Exarhu)

Unde peștele nu-i mut

28.02 ora 15 50 Eram într-o dispoziție atât de bună încât atunci când am auzit ”Rămâneți cu Cristi Hrubaru la Rock FM” n-am simțit nici cea mai mică repulsie.

Multiplicarea pe principiul xerox considerată act de creație.

Foamea mea de acum nu mai e foamea mea de atunci

Miercuri 12.02 2020 ora 0.30 M-am gândit că dacă l-aș invita pe Radu Paraschivescu la masă, ar putea accepta. De ce nu o fac?
– mă încurcă prezența fizică a unui spirit elevat
– mă tem să-i descopăr defectele
– vreau să păstrez neatinsă imaginea pe care o am despre inteligența și candoarea lui
Mereu cu gândul la momentul în care joaca de-a relațiile interumane va înceta brusc.

Un pariu cu propria mea minte: – Du-te Acolo și nu mă voi rupe. Sau poate că mă voi rupe…

Gigantică sferă. Albină înțepând oglinda.

Să simți sângele circulându-ți prin cap. Efortul venelor.