Vis – 2020-04-16

Se făcea că era noapte iar eu pândeam trenuri.

Cum apărea unul,
gonind în echilibru legănat,
îl înșfăcam de coadă
și îl roteam deasupra capului pocnind din el ca dintr-un bici.
Săreau din el oameni mici
ca norii de praf din covoarele copilăriei.

Se făcea că în timp ce încercam să-i vorbesc celei de care mă îndrăgosteam
mâinile mele deveneau andrelele bunicii
lucrând
din ce în ce mai repede,
unul pe față
unul pe dos …

Vedeam capul meu mic și chel ieșind din mama mea,
ca un pumn încleștat, scăldat în sânge…

Aho, aho, vampiri pătrați,
stați în limbă și visați!

Vorbirea de om nu-i decât hemoragie.